joi, 1 octombrie 2009

Importanta politicii de coeziune referitoare la fondurile structurale


Importanta politicii de coeziune a fondurilor structurale in România

Politica de coeziune a fondurilor structurale este definita prin scopul sau, si anume sprijinirea procesului de reducere a decalajelor dintre regiunile si statele membre mai dezvoltate ale Uniunii Europene si cele mai putin dezvoltate. Politica de coeziune a fondurilor structurale îsi are baza legala primara în textul Tratatului UE (Titlul XVII “Coeziunea Economica si Sociala” si Art. 148 referitor la Fondul Social European). Obiectivul de a întari coeziunea economica si sociala este mentionat explicit în Articolul 2 al Tratatului de la Amsterdam, fiind un obiectiv de prim rang al Uniunii Europene. Mai specific, articolul 158 mentioneaza coeziunea ca pe o preconditie pentru dezvoltarea armonioasa a UE, precizând vointa de “a reduce disparitatile între nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni si ramânerea în urma a celor mai defavorizate regiuni sau insule, inclusiv zone rurale”.
Cele 25+2 state membre si tari candidate ale Uniunii Europene pot fi împartite în trei categorii de dezvoltare, utilizând ca indicator Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor (în PPS)5:
- prima grupa de 12 vechi State Membre are PIB/locuitor mult deasupra mediei
UE25 (10% si mai mult);
- a doua grupa, de 7 tari, are PIB/locuitor între 68% si 94% din media UE25;
- a treia grupa include 8 tari (6 noi Sate Membre, plus Bulgaria si România), având PIB/locuitor sub 60% din media comunitara.



1 ianuarie 2007 este o data importanta pentru România: ea a devenit stat membru al Uniunii Europene si astfel, beneficiara a unor fonduri structurale nerambursabile, oferite de comunitatea europeana pentru a-i sprijini dezvoltarea. Aceste sume vor fi canalizate în special prin intermediul politicii de coeziune. Astfel, înca din primii trei ani ai aderarii (2007-2009), politica de coeziune aduce României aproape 6 miliarde euro, fonduri structurale ce trebuie cheltuite conform unor principii bine definite:

- programarea fondurilor structurale (planificarea asistentei pe un numar de sapte ani);
- parteneriatul in fonduri structurale (toate etapele de programare si operationale trebuie realizate în strâns)
- consultare între Comisie si Statele Membre cu privire la distribuirea fondurilor europene, cu implicarea actorilor regionali, locali si a altor autoriti relevante);
- subsidiaritatea fondurilor structurale (interventiile comunitare respecta structura institutionala a statului membru);
- aditionalitate (fondurile structurale nu trebuie sa înlocuiasca cheltuiala publica nationala);
- concentrarea asistentei cu fonduri structurale în regiunile si domeniile
care au cea mai mare nevoie de sprijin etc.